News

Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş transmite că procurorii ...
Pentru a reduce timpul de așteptare la proba practică a examenului auto, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de ...
Potrivit informațiilor transmise de autorități, un ansamblu rutier înmatriculat în România, condus de un cetățean român, a ...
Perioadă numai bună să ne amintim de programul zilnic, normal: exerciţii de înviorare, duş, masa de dimineaţă, plimbare în ...
ARAD. Începând de miercuri, 2 iulie, de la ora 15:00, se pot achiziționa abonamente „la liber”, pentru sezonul 2025-2026, la ...
Registrul Auto Român (RAR) recomandă posesorilor de autovehicule să acceseze în cel mai scurt timp platformele de informare ...
Ca urmare a neregulilor constatate de polițiștii de la rutieră au fost aplicate 258 de sancțiuni contravenționale, dintre ...
TERME ZRECE. Ovidiu Popescu a semnat cu UTA pentru doi ani, a ajuns deja în cantonamentul din Slovenia, iar Adrian Mihalcea l-a prezentat noilor colegi, chiar înainte de cina din seara zilei de luni.
Direcția Regională pentru Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că urmează două nopți în care se va lucra pe autostrada A1 ...
Măsurile intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 şi se aplică până la data de 31 decembrie 2026. Noile prevederi ...
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au evaluat, luni, două scenarii pentru viitorul Salinei Praid – unul de ...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a confirmat aprobarea proiectului, în conferinţa de presă ...